Drumeție în Parcul Național Piatra Craiului
Descoperă ROMÂNIA! O tură pe munte de neuitat, într-unul dintre cei mai frumoși munți din Romania, având alături un ghid montan licențiat!
Motto:
"Piatra Craiului este o îngemănare de stânci, forme și miraj. Un vis pentru unii, pentru alții o realitate vie ce trebuie cucerită. Fiecare colț, fiecare stânca naște închipuiri, dorul de cunoaștere, deprindere, curaj. Florile aici sunt: suave,- filigrane dantelate -, pe a căror petale se reflectă toate culorile din soare. Iar cine i-a călcat o dată pragul, mereu va reveni, strecurându-se prin labirintul stâncilor albe si uneori cenușii, să-i mângâie frunțile semețe, să simtă, odată cu bătăile inimii, veșnicia împietrită, care a reușit să oprească aici pentru totdeauna timpul." Aristide Stavros
Programul include o drumeție de 1 zi în Parcul Național Piatra Craiului. Străbatem satele montane deosebit de pitorești din zona Branului, cu posibilitatea urcării pe cel mai înalt vârf din Piatra Craiului în compania unui ghid montan licențiat.
Durata drumeției este de 6-9 ore, în funcție de traseu, și include traversarea Prăpăstiilor Zărneștiului și a două sate de munte extrem de pitorești, Măgura și Peștera, vizitarea unei stâne tradiționale (Iunie - Septembrie) și posibilitatea urcării pe cel mai înalt vârf din Piatra Craiului - "Piscul Ciobanului" (conform ghidurilor românești antebelice) sau "La Om" (așa cum apare pentru prima dată, în 1910, pe hărțile austro-ungare) - dacă ne vor permite condițiile meteo. Din apropierea vârfului începe coborârea de-a lungul unui scoc îngust, "test" pentru toți drumeții porniți să se aventureze pe vestitul traseu numit "La Lanțuri", Westwand sau drumul lui Deubel (F. Deubel, profesor de liceu la Brașov, pasionat turist ardelean din secolul al XIX-lea).
Mărimea grupului este maxim 8 persoane și trebuie să aveți o bună condiție fizică pentru a participa în cadrul acestui program. De asemenea, veți avea nevoie de echipament de munte: bocanci, rucsac, haine impermeabile, lanternă, pălărie și cremă de protecție solară.
Parcul Naţional Piatra Craiului face parte din categoria parcurilor naţionale, ce au drept scop protecţia şi conservarea unor eşantioane de ecosisteme reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice. Acesta a fost instituit în anul 1938, ca rezervație botanică și faunistică, fiind menținută și în prezent ca rezervație complexă, destinată să ocrotească și formele carstice și pereții monumentali de calcar. Parcul Naţional Piatra Craiului include Creasta Pietrei Craiului şi se întinde pe raza judeţelor Braşov şi Argeş incluzând suprafeţe aparţinând localităţilor: Zărneşti, Moieciu, Bran, Rucăr şi Dâmbovicioara. Suprafaţa totală a parcului este de 14.773 ha.
Masivul Piatra Craiului, cu creasta sa singuratică, de un alb sclipitor ce contrastează cu verdele întunecat al pădurilor întinse de la poale, se evidențiază prin apariția lui cu totul aparte în cuprinsul Carpaților noștri, prin faptul că este înconjurat din toate părțile de arii depresionare, pe care le depășeste altimetric cu 500-1000 m. Astfel, masivul domină prin pereți stâncoși depresiunea Țara Bârsei.
Prăpăstiile Zărneştiului, localizate în partea de N-E a masivului, sunt accesibile din oraşul Zărneşti pe drumul forestier de lângă cabana Gura Râului. Cheile au un aspect sălbatic și pereți impunători pe o lungime lungime de aproximativ 2 km, pereţi ce străjuiesc valea cu înălţimi cuprinse între 100 şi 200 m, fiind foarte atractivi pentru practicarea alpinismului. Chiar de la intrarea în chei, pe stânga, ne atrage atenția Peștera Mare de la Prepeleag (15,5 m), suspendată în perete, în care s-a desoperit pentru prima dată în lume păianjenul Nesticus constantinescui.
Tarif/persoană: 380 lei (minim 2 persoane - maxim 8 persoane/grup). Turul este privat!
Ofertă specială 4=5 (plătești pentru 4 persoane și a 5-a persoană are GRATUITATE)
Tariful include: ghid montan licențiat
Tariful nu include: taxa de intrare in Parc (10 lei/persoana), transport
Punct de întâlnire: Zărneşti, orele 9:00, cabana Gura Râului.
Rezervările și plata se fac cu până la 24 de ore înainte de ziua turei.
Tura se face în fiecare zi, tot timpul anului, în funcție de locurile disponibile! Traseul se poate modifica în funcție de starea vremii!
Dificultate tură: medie sau medie spre grea (daca se opteaza pentru varianta de a urca pe vârf).
Drumeția este potrivită și pentru familiile cu copii. În acest caz copiii cu vârsta de până la 12 ani au GRATUITATE, dacă sunt însoțiți de 2 adulți.
Organizator: ACTIVE TRAVEL Brasov - Partenerul vostru pentru drumetiile montane!
Despre noi:
- Experienta de peste 15 ani in organizarea de drumetii montane, cu ghizi montani autorizati
- Membru AER (Asociatia de Ecoturism din Romania)
- Membru Responsible Travel
- 5 STARS CERTIFICATE OF EXCELLENCE de la TRIPADVISOR 2014-2020
- 3 programe drumetii montane certificate Eco
Mai multe detalii pe: https://www.adventure-tours.ro/
Active Travel din Brasov este agentie de turism specializata in organizarea de pachete turistice personalizate pentru familii si grupuri restranse:
- drumetii montane si turism de aventura in muntii Ciucas, Bucegi, Piatra Mare, Piatra Craiului, Fagaras, Parang, Retezat, Capatanii, Lotrului, Buila Vanturarita, Cindrel, Sureanu, Godeanu, Tarcu, Ceahlau, Rodnei, Suhard, Maramuresului, Tibles, Gutai, Apuseni, Putna-Vrancea;
- programe drumetii montane certificate eco: https://www.adventure-tours.ro/eco-romania-certified-programs-eco-romania-certified-programs.html;
- "vanatoare" de imagini (tururi foto);
- tururi cu bicicleta;
- tururi de oras si tururi culturale.
Deviza noastra este: "Aventura, Neprevazutul !"